EMINESCU

 Petru Creția: “De dragul câtorva prejudecăți entuziaste mai nimeni nu-l citește cu adevărat pe Eminescu, iar cât se citește se citește, superficial și mărginit la câteva poezii rău consacrate de școală. Eminescu tinde tot mai mult să devină “Eminescu”, ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se afla acolo, ferit de orice întâmplări. Este însă vremea să se întâmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire și o adâncire a cunoașterii și a înțelegerii noastre. Ca orice poet mare, Eminescu e un poet dificil. Și cu atât mai dificil, cu cât el singur generează, prin vrajă și prin cântul versurilor sale, mirajul facilității.”

Tudor Vianu: ”Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se așeze în curentul limbii și să-și înalțe pânzele în direcția în care sufla duhul ei”.

Poetul Tudor Arghezi: ”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singurateca slavă”.

Istoricul Lucian Boia: „Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfățișează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului.”

Prof.dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga: ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale”. ”Lumina Lui, a Poetului, este veșnică pentru că actualitatea ‘marilor’ este eternă. Dacă noi nu o vedem, este din pricina cecității noastre…”