marți, 30 septembrie 2014

UCENICII DE AZI, OLARII DE MÂINE

           Centrul Cultural Bratca a găzduit   în vara aceasta  o expoziţie,  prima de acest gen,  cu vase din lut alb de Vadu-Crişului.
                 Exponatele: farfurii,  căni,  vaze,  suporturi pentru lumânări,  au fost realizate de  18 elevi ai Liceului Teoretic  Bratca şi ai  Şcolii Gimnaziale nr.1 Beznea,  care fac parte din ,,Cercul Olarilor’’, condus cu dăruire,  pasiune  şi , mai ales, cu  talent, de tânăra  artistă, profesoara  Maria Poli Hasas.
                  Lucrările copiilor au încântat privirile vizitatorilor iar sceneta inspirată din viaţa ţăranilor, interpretată de tinerii actori au declanşat o avalanşă de aplauze.
                  Au  fost prezenţi  la expoziţie: d-na  Anca Popescu, asistent universitar dr., consultant de specialitate la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale Bihor, domnul  primar  Adrian Mateaş,  domnul director al liceului Alexandru Gaboraş, domnul director adjunct Petru  Bradea, profesori, elevi. Pentru bijuteriile albe din lut,  ucenicii olari, talentaţi şi iubitori ai tradiţiilor străbune, au primit diplome şi o  sponsorizare, din partea d-lui primar: o mini –vacanta într-o staţiune din Bihor.
                    Cu certitudine, în noul an şcolar, care a început, numărul  ucenicilor olari va creşte, iar  peste ani, ei vor practica  şi vor dezvolta  acest minunat meşteşug.








joi, 11 septembrie 2014

Ce mai citim?


        

            Pentru destindere, dar și pentru mesajul subtil, vă recomand această carte. O găsiți pe raftul bibliotecii noastre. Lectură plăcută!