luni, 28 septembrie 2015

VARA PRICHINDEILOR

                                       VARA  PRICHINDEILOR   SAU,
                      CE SCURTĂ A FOST  VACANŢA MARE !

                     De ce am ales acest titlu?  Pentru că vara aceasta biblioteca a fost vizitată  ,mai bine  spus,  invadată,  zi de zi,  de cei mici,  de grădinari  şi  de şcolari.   Jucăriile şi jocurile de  Puzzle, Şah, Crosswords, Nu te supăra frate, Blanco, au fost preferatele lor. Tot ei s-au bucurat de frumoasele povesti ale fratilor Grimm , cele scrise de Ispirescu sau amuzantele intamplari ale lui Păcală.  Mămicile, cu vocea blândă şi  plăcută, au reuşit să le capteze atenţia şi curiozitatea.  Desenele animate, maşinuţele " Cars",, Ursul păcalit de vulpe “, ,,Hansel şi Gretel “, ,,Winnie the Pooh “ , ,,Pinochio” i-au încântat şi entuziasmat.  Şcolarii  au  preferat jocurile  pe calculatoare  şi  au ascultat  pe youtube, melodiile preferate.  Participând şi la  mini-cursurile de franceză, mi-au mărturisit că le place  muzicalitatea limbii franceze şi  că  vor încerca s-o aprofundeze la orele predate la şcoală.  Gabriel Martin,  cls. a VII-a, un băiat  minunat , născut in 14 iulie ;  ce  coincidenţă sau predestinare , s-a  stabilit cu părinţii, la finele acestei veri , în capitala Franţei  şi ,a  trecut cu succes testul de limba franceză  ,fiind  înscris la o şcoală din Paris.  Sunt foarte  bucuroasă şi foarte mândră de reuşita lui.   Liceenii,  mulţi  plecaţi în tabere, la munte sau la mare, fie  în Italia, Belgia la rude, au împrumutat cărţile din programele şcolare, dar şi  pe cele preferate de ei: cărţile de călătorii dar şi cele cu tematică fantastică.    Pentru că, tot mai mulţi  copii au acum biciclete,  impulsionaţi fiind şi de  tinerii  ,,Clubului Pegas” s-au organizat în mici grupuri şi au pornit, deseori, în expediţii  prin  împrejurimile  comunei .   Adulţii  au  preferat  cărţile  poliţiste,  de aventuri, cele  romantice  sau   au răsfoit  ziarele şi revistele.

                  Dacă   pentru  copii  şi tineri  vara  aceasta a fost   prea scurtă, aşa cum îmi mărturiseau  deseori, pentru mine  a fost o lungă  vară  fierbinte, dar  bogată , frumoasă , generoasă  şi  cu  multe  bucurii  şi  împliniri.











FASCINAŢIE

                   FASCINAŢIE,  MAGIE, SIMFONIA CULORILOR
                                        GRADINA BOTANICĂ DIN  JIBOU

                  Motto ,, SĂ nu laşi să treacă o zi fără să   citeşti,
                        fără  sa vezi  sau fără  să auzi  ceva frumos”.
                                                                                                                                                                     Goethe
                                                                                   
                           ,, ÎN GRĂDINĂ
                                                  De Dimitrie Anghel
                            ,,Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri  blânde…
                              Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
                              Râd în gradină: flori de nalbă şi albe flori de mărgărint,
                              De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.

                              Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia:
                              Pe faţa ei neprihanită se-ngână-n veci melancolia
                              Seninului de zare stinsă, şi-n trandafiri cu foi de ceară

                              Trăiesc mâhnirile şi plânge  norocul zilelor de vară.”











marți, 15 septembrie 2015

O ÎNTÂLNIRE INEDITĂ , O EXPERIENŢĂ FRUCTUOASĂ

                                                                           
                   D-na Delia   Pantea, metodista noastră, a bibliotecarilor din Bihor, a avut   geniala idee de a organiza întalnirea  profesională ,  din 28 august,  cu tema  ,,Integrarea bibliotecilor în promovarea istoriei locale” la biblioteca din Diosig,  care funcţionează,   în castelul  Vichy.    D-na Delia ne-a asigurat transportul  pâna la castel cu maşina proprie.  Eram nerăbdatoare  să  admirăm  noua locaţie a bibliotecii dar, şi bucuria  castelanei  de a-şi desfăşura nobila misiune, într-un loc încarcat de istorie  de mistere  şi magie.
                  Ajunse la destinaţie, în pragul castelului ne-a întâmpinat  castelena, o doamnă înaltă ,frumoasă, cu privirea blândă şi cu un zâmbet larg, cald, primitor,  D-na  bibliotecară  Irina Durko.
                 Am fost impresionată de bogaţia colecţiilor, de cărţile noi aparute, de ideile materializate în activităţile cu copiii.

                 Pentru a ne uimi, Irina, ne-a pregătit şi  câteva surprize. Foarte placută a fost prezenţa d-lui doctor  Jozsef Szabo, un adevarat erudit, un pasionat de istorie.  Ne-a uimit prin bogaţia informaţiilor despre  Valea Ierului, despre istoria castelului, despre istoria locală: obiceiuri, tradiţii, origini, dar şi despre muzeul etnografic amenajat în incinta castelului. Talentat orator, ar fi un profesor minunat la catedra de istorie a Universităţii. Ne-am bucurat de toate exponatele muzeului, aidoma copiilor, dar şi de expediţia în subteranele castelului şi escaladarea turnului bisericii reformate, de unde am admirat splendida imagine panoramică a Diosigului. În concluzie, a fost frumos, impresionant, interesant, instructiv, distractiv, plăcut.  Felicitări  şi mulţumiri d-nei  Delia Pantea şi  colegei noastre, Irina.   Mult  succes  inimoaselor bibliotecare : Irina Durko, Irina Rugina, Terezia Kerekes, Gheri Iudit,  Atyim Lavinia,  Erdei Edith. Tuturor bibliotecarilor,  bucurii şi împliniri pe toate  planurile.






















CE NE PLACE SĂ CITIM...

                    
                                                                                                                                                    MOTTO:
                                                                                                                                                                        ,,FARĂ  RÂS  SUNTEM  PIERDUŢI”
                                                                                                                                                                                                           Radu  Paraschivescu
                            Citind din noul volum de  ,,perle “ româneşti ,  ,,Noi vorbim, nu gândim”  al   scriitorului   Radu  Paraschivescu,  în 14 august,  ziua  de naştere a  autorului,  cu prietenii ,,Clubului de lectură”, atmosfera din bibliotecă a devenit  incredibil de  animată,  cu hohotele de râs  ale  ascultătorilor, mai tineri sau mai maturi. S-au adeverit, astfel,  afirmaţiile  filozofului  Andrei Pleşu: cartea  ,,se citeşte, ca şi celelalte, pe nerăsuflate, printre hohote de râs “… Dar, cititorii au înţeles şi mesajul  educativ al cărţii, subliniat chiar de autor  dar, din nou, şi de D-l Andrei Pleşu:

                             Cartea ,,ne face atenţi asupra faptului că, în jurul nostru, moare limba româna, sau, în orice caz suferă. Limba unui popor este axa identităţii lui. Domnul  Radu Paraschivescu nu se mulţumeşte să fie un simplu colecţionar cinic de perle care ne face să râdem, el propune şi o terapie. Omul încearcă să facă ceva pentru însănătoşirea limbii române.”





DIN LECTURILE VERII



                      A sunat clopoţelul pentru un nou an şcolar, plin la refuz cu gânduri bune, planuri pentru proiectele viitoare din an. A trecut vara, dar în bibliotecă se mai simte parcă  forfota copiilor ce au venit mereu la bibliotecă pe tot parcursul vacanţei pentru a călători prin imensul univers al cărţilor. Astfel va prezint câteva dintre cele mai citite cărţi ale verii.