sâmbătă, 28 aprilie 2018
luni, 23 aprilie 2018
Ziua Națională a Bibliotecarului din România
Din anul
1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează, la 23 aprilie, Ziua
Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor, având drept scop promovarea
dreptului şi libertăţii lecturii, iar ca deviză „Lectura pentru toţi”.
Este și o
dată simbolică pentru literatura universală: în această zi, în anul 1616, au
murit Cervantes şi Shakespeare. La aceeaşi dată, dar în alţi ani, s-au născut
ori s-au stins din viață scriitori celebri, precum Maurice Druon, Vladimir
Nabokov sau Josep Pla. Prin sărbătorirea Zilei Mondiale a Cărții este adus un
tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, sunt încurajați toţi
cititorii, dar în special pe tineri, să (re)descopere plăcerea lecturii.
Considerând
că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a
bibliotecarilor, în 1998 Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a
Bibliotecilor Publice din România a adăugat la sărbătoarea internaţională a
cărţii din 23 aprilie Ziua Bibliotecarului. Totodată, datorită
contribuţiei fundamentale pe care învăţământul românesc cu profil bibliologic
şi biblioteconomic a adus-o la conturarea identităţii culturale şi spirituale a
poporului român, Guvernul a emis Hotărârea nr. 293 din 14 aprilie 2005,
publicată în Monitorul Oficial din 19 martie 2005, prin care a declarat 23
aprilie Ziua Națională a Bibliotecarului din România. (text
preluat de la Magda Bratu - "Cuvântul Libertăţii")
Tuturor bibliotecarilor vă doresc spor la muncă, sănătate şi mulţi cititori - iubitori de carte.
vineri, 6 aprilie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)