În fiecare an, pe 20 martie, francofonii din
întreaga lume sărbătoresc
Ziua Internaţională a
Francofoniei.
Sute de milioane de persone, de pe 5 continente au
oportunitatea să preţuiască ce au în comun: limba franceză, solidaritatea şi valorile francofoniei. Cei mai mulţi
francofoni sunt în : Franţa, Algeria, Canada,
Maroc, Belgia, Cote d`Ivoire, Tunisia, Camerun, Republica Democrată Congo, Elveţia. În Europa Centrală şi de Est, în
Romania ( 25% dintre români vorbesc franceza), Polonia şi Republica Moldova.
Prin activităţile desfăşurate în săptămâna 18-24 martie: expoziţie, muzică ,
lecturi, film, am încercat să promovăm
diversitatea valorilor francofone, dar şi identitatea francofonă a
României prin contribuţia culturii române la spaţiul francofon prin cei mai valoroşi ambasadori ai săi : George
Enescu, Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Panait Istrate.
Canalul TV5 Monde este un instrument privilegiat
pentru promovarea limbii franceze
la nivel international. Tinerii români învaţî franceza, ca prima sau a doua
limbă străină, iar în peste 63 de licee s-a dezvoltat învăţământul bilingv.
Mulţumesc tinerilor liceeni,
particpanţi activi, entuziaşti, iubitori ai limbii franceze. Mulţumesc
vizitatorilor care au apreciat expoziţia, au răsfoit albumele, au citit
fragmente din cărţile
expuse, au împrumutat volume de versuri
sau proză, au primit răspunsuri la întrebările despre autorii francofoni.
In zilele noastre ,limba franceza este subapreciata. Cei mai multi adopta limba engleza, evitand sa invete aceasta minunata limba care ar trebui sa fie invatata de fiecare om cu stramosi latini. Noi ii multumim doamnei profesoare Luminita ca ne invita de fiecare data sa luam parte la activitati legate de francofonie. Este mereu o placere ! Sara S.
RăspundețiȘtergereAsa cum ii sta bine unei profesoare de franceza si in acest acest an doamna prof Luminita nu a uitat de Ziua Francofoniei ,de cultura si de valorile francofone.Eu stiu ca doamna profesoara promoveaza limba si cultura franceza de cite ori are ocazia nu numai in aceasta zi.Doresc sa o felicit pentru activitatea de o viata in acest domeniu si pentru faptul ca o face in continuare cu aceeasi pasiune. Cu respect Ani.
RăspundețiȘtergere