„Creez frumusețea, nu vreau ca o statuie
să strivească, vreau ca să inspire
dorința de a fi mângâiată.”
Nu l-am uitat pe Brâncuși nici
anul acesta și , la aniversarea celor 138 de ani de la nașterea genialului sculptor, împreună cu un grup de copii
talentați, am aranjat o mică expoziție cu lucrările lor de artă, inspirate de operele
brâncușiene. Elevii de la Bratca și Beznea au modelat din lut alb, la cercul
olarilor, condus de tânăra profesoară Maria Hasas, Masa
Tăcerii, Poarta Sărutului și Colana Fără
Sfârșit.
Mateaș Ionuț, elev în cls. a
VIII-a, un viitor artist foarte talentat, visează să zboare la bordul unui
avion proiectat de el dar, până la
împlinirea visului, peste ani, Ionuț a construit un model superb de avion, folosind
cunoscuta metodă origami.
Prichindelul din
cls. a II-a, Negru Mihai, a modelat din plastilină doua mașini din categoria utilajelor
grele: o rabă și un excavator.
Arta, operele de artă, prin
frumosul, prin armonia pe care o exprimă, sunt izvorâte, sunt coborâte, prin
creatorii lor, din Eternul căruia îi
sunt ca niște imnuri.
Geniile noastre, spirite superioare, care au
ajuns cu privirea dincolo de materia concretă ce ne înconjoară , ne vorbesc…
eu sunt un mare fan al lui C. Brancusi
RăspundețiȘtergereInteresant avion. O fi un Swordfish englez din 1940?
RăspundețiȘtergere