sâmbătă, 1 iulie 2017

BRATCA REDESCOPERITĂ PE BICICLETĂ

Sâmbătă, 1 iulie, 2017, locuitorii comunei Bratca vor putea  admira,  aprecia  şi răsplăti cu aplauze şi încurajări, grupul  de 200  biciclişti  care participă la a V-a ediţie a evenimentului  "Redescoperă Bihorul pe bicicletă", din cadrul proiectului "Drumul bisericilor de lemn din Bihor", proiect susţinut de Episcopia Ortodoxă din Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor.
Pe parcursul traseului de 30 de km  cicliştii vor vizita  2  biserici de lemn construite între secolele al XVII- lea  şi al XVIII-lea: Biserica de lemn Sf. Mihail şi Gavril din Beznea, construită în 1723,  cea mai veche biserica de lemn din Bihor, care mai păstrează pictura pe uşile împărăteşti şi Biserica de lemn Sf. Mihail şi Gavril din Valea - Crişului - comuna Bratca, construită în 1785. Este singura biserica de lemn ortodoxă din Bihor  care mai păstrează  pictura  exterioara, pictura executată  în stilul icoanelor pe sticlă de la Micula. Turiştii vor mai putea admira pitoreasca vale - Valea Boiului, şi superba Cascadă a Boiului.

Felicitări organizatorilor, sponsorilor, gazdelor din Bratca, Beznea , Valea - Crişului şi cicliştilor curajoşi, inimoşi, admiratori şi iubitori ai frumuseţilor magice ale Bihorului, ale mirificelor plaiuri româneşti.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu