luni, 19 ianuarie 2015

EMINESCU, DOAR EMINESCU

                  15 ianuarie -  o zi minunată - întâlnirea cu o creaţie uriaşă, privită prin ochii tinerilor de azi, la 165 de ani  de la naşterea celui mai de seamă  poet şi cugetător al românilor.
                  Grup după grup, copiii şi tinerii liceeni au sosit la bibliotecă, dornici să-l aniversam pe Domnul Eminescu.
                    Muzica interpretată de Cornel Fugaru şi formaţia Sincron cu versurile poeziei eminesciene ,,Şi dacă...” , a creat atmosfera optimă pentru  câteva ore petrecute sub vraja poeziei, a prozei,  scrisorilor de dragoste dintre Veronica  şi Eminescu. Plini de energie, talent şi inspiraţie, elevii mai mari au desenat şi au scris, la alegerea lor, strofe din poeziile cele mai îndrăgite, apoi au recitat sau au citit, din lirica sau proza eminesciană. Au urmărit  pe youtube filmul ,,Acasă la Eminescu – Ipoteşti-Botoşani" şi un power-point, pe care l-am pregătit,  cu aspecte din viaţa şi activitatea poetului.
                     Pentru că lecturile i-au transformat în tineri visători şi romantici, le-am sugerat să scrie  un mesaj de iubire şi să-l premiem pe cel mai frumos. Entuziasmaţi, au acceptat provocarea iar rezultatul i-a încântat şi emoţionat pe toţi . Tânărul Manea Cătălin a fost câştigătorul, în aplauzele tuturor. Toţi au  primit un mic cadou, deoarece, toate mesajele au fost încărcate cu multă  iubire pentru  o fiinţă dragă.
               Fiind şi Ziua Culturii Naţionale, participanţilor la activitate, de altfel cititori fideli, iubitori de frumos,  le-am pregătit o surpriză: o expoziţie de grafică, a tinerei din cls. a X-a Cristina Groze, cu un număr impresionant de desene în care, sensibilă şi talentată Cristina, şi-a exprimat  tumultul sentimentelor, avalanşa copleşitoare a stărilor de fericire, de bucurie sau de  melancolie.
 Plăcut impresionaţi, cei prezenţi au felicitat tânăra ,viitoare artistă şi i-au urat mult succes şi pasiune în tot ceea ce face.  În caietul de impresii, special pregătit pentru ea, mesajele, gândurile frumoase, aşternute  de admiratorii  şi  susţinătorii talentului ei îi vor fi un imbold puternic  şi  permanent .
                      Cu greu ne-am despărţit dar, cu promisiunea că nu-l vom uita niciodată pe Eminescu. Îi mulţumim din nou, iar şi iar, îl iubim şi-l citim cu mult DRAG, cu RECUNOŞTINŢĂ şi DOR.
                                                                          Bibliotecar

                                                                  prof. LUMINIŢA IZDRAILĂ











Un comentariu:

  1. Ne-am simtit cu totii extraordinar de bine in data de 15 ianuarie la biblioteca din Bratca!
    Tot acest eveniment, organizat in cinstea marelui poet Mihai Eminescu, m-a impresionat si incantat. In momentul in care, dupa cateva ore petrecute la acest eveniment, am parasit biblioteca am avut placerea sa sesizez ca pe langa informatiile ce le aveam deja despre Eminescu, aflasem si mai multe despre el, creatiile lui, dar si despre Ziua Culturii Nationale!
    Tot acest eveniment cultural nu exista daca doamna profesor-bibliotecar, Luminita Izdraila nu se ocupa de buna organizare si desfasurare a evenimentului.

    RăspundețiȘtergere