joi, 28 august 2014

MIRACOLUL LECTURII ÎN UNIVERSUL FASCINANT AL CĂRŢILOR



                                
               Vara s-a sfârşit  iar proiectul  „Lecturi de vară”, se apropie și el, cu pași repezi, de final. Cum a fost? Cum s-a desfășurat?  Așa cum am stabilit în programul bibliotecii.
               Douăzeci și cinci de elevi și tineri au participat cu fidelitate, cu pasiune  și  iubire  pentru cărți,  la lecturile individuale sau colective, la lecturile cu voce tare,  cu intonație,  cu dicție,  la lecturile pe roluri.  Citind din ,,Micul Prinț’’, scrisă  de  Antoine de Saint - Exupery,  cel pentru care  nu se  poate  trăi  fără  poezie,  culoare  și    dragoste,  dar pentru  care  chiar  și   deșerturile  ascund   fântâni  cu apă  bună   pentru   suflet,  iar stelele  știu  să  râdă;  din dialogul  dintre  vulpe   și   Micul  Prinț,  copiii  au  înțeles  că  a  iubi  înseamnă  a  fi  responsabil  față  de  cineva . Au  înțeles  că  dragostea   te  face  să cunoști mai profund  pe celălalt și să  judeci după fapte.  Face ca zilele să se deosebească  unele de altele,  ca lumea  să apară mai  profundă,  mai bogată,  mai frumoasă, mai  amicală .  Am  citit multe basme, unele, din volumele primite de la Fundația Culturală de  pe lângă  Biblioteca ,,Gheorghe Șincai ‘’ : Petre Ispirescu ,  ,, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte’’, altele din  volumul autoarei  Cornelia Funke  ,, Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm’’.              ,,Elefanții știu ce vor ‘’,  ,,Cavalerul Fără - Nume’’ .   
            L-am însoțit și pe Calistrat Hogaș  și Pisicuța  ,,În Munții Neamțului ‘’ am citit și poezii, iar liceenii au citit  și 
ceea ce și-au dorit ei din clasicii literaturii universale sau autorii  mai noi, mai tineri. Cu toții, copii și tineri, în vara aceasta,  și-au dezvoltat   și cultivat  gustul  pentru lectura  de  plăcere  și au fost încântați de frumusețea și importanța  mesajului  transmis  prin fiecare lectură.
            Cu plăcere  și  cu mare  bucurie am organizat  și eu, festivitatea de premiere, în data de 21 august,  zi  în  care, 21 de elevi  din  Hamburg, însoțiți de 3 profesori au fost oaspeții noștri.  Cei mai fideli cititori, cei mai pasionați iubitori ai cărților au fost răsplătiți cu volume superbe din cele primite de la Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Șincai’’, Oradea, grație d-nei Delia  Pantea,  managerul proiectului  Lecturi de vară.
           În luna septembrie vor mai fi premiați încă 10 cititori pasionați   aceștia fiind, acum, plecați cu părinții în vacanță.
           Lectura  rămâne o pasiune permanentă  împreună cu celelalte activități  interesante, instructive și atractive desfășurate în  ambianța  primitoare și plăcută a bibliotecii.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu