duminică, 22 iunie 2014

EMINESCU - CITINDU-L ŞI RECITINDU-L CU DRAGOSTE ŞI DOR

,,Păşiţi  încet, cu grijă, fraţii mei!
                                                         Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,
                                          Cel mai chemat s-o aline dintre toţi, si cel mai teafăr
                                                Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr “
                                                                                                       Tudor Arghezi 

                     Şcolarii şi liceenii au citit  sau au recitit, în perioada 9-14 iunie,  cele mai îndrăgite poezii eminesciene şi fragmente din proza  autorului.  Chiar şi cei mai vârstnici cititori  au împrumutat volumele cu poezii, uneori fredonându-ne melodiile  inspirate de versurile poetului.
                      Comemorând  125  de ani de la moartea Luceafărului, pe micul ecran s-au derulat imagini din viaţa, activitatea şi opera poetului, prozatorului, jurnalistului  Eminescu.
                       Şcolarii au încercat şi au reuşit să completeze, repede şi  corect, rebusul inspirat din poezia ,,Ce te legeni”. Aşa cum scriam în anii trecuţi, de Domnul Eminescu, ne va fi mereu dor.

                   ,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în teaca subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” George Călinescu







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu